Acasă » Știri » Sport » Primele imagini cu sicriul în care a fost depus trupul lui Nicolae Tilihoi. Gestul controversat făcut de apropiații fostului fotbalist în timp ce capacul era ridicat

Primele imagini cu sicriul în care a fost depus trupul lui Nicolae Tilihoi. Gestul controversat făcut de apropiații fostului fotbalist în timp ce capacul era ridicat

De: Cancan 25/03/2018 | 14:57

Este o zi neagră pentru reprezentanții fotbalului din Oltenia. Rude, prieteni și foști colegi de-ai celebrului fotbalist Nicolae Tilihoi au mers cu flori și lumânări aprinse în biserica în care a fost deja depus sicriul în care se află trupul fără viață al sportivului. Printre cei care au sosit deja se numără Devis Mangia, actualul tehnician al celor de la CS U Craiova, președintele clubului Marcel Popescu, dar și Gică Craioveanu.

Coșciugul în care se află trupul fotbalistului a fost adus puțin după ora prânzului la Biserica Sfinții Apostoli din Craiova. Mai mulți reprezentanți ai fotbalului și nu numai au mers să-i aducă un ultim omagiu. În timp ce unii s-au limitat la a-i aprinde o lumânare sau o candelă și să lase florin, alții au făcut poze în timp ce capacul sicriului era deschis. Gestul a stârnit multe discuții în rândul celor prezenți. Cei mai mulți au înțeles acțiunea, însă alții, nu.

Citește și: Doliu în România! Este știrea tristă a zilei

Marcel Popescu, preşedintele clubului de fotbal CS Universitatea Craiova a dezvăluit una dintre dorințele arzătoare ale lui Nicolae Tilihoi

„Ne așteptam, era o boală ireversibilă de care suferea. Tratatementul era început de mult. Ne așteptam să se întâmple cât mai târziu. Eu cred că vor avea un chef de fotbal și mai mare. Îmi aduc aminte că Nae Tilihoi m-a întrebat: «Bă, ce crezi, o să avem și noi un titular la echipa națională?». Cred că acesta a fost un ultim dar de la divinitate pentru Nae Tilihoi. În meciul cu Suedia, peste 28.000, 30.000 de suporteri vor fi în tribune, publicul va fi mai ferm. Mai unit acum, după ce l-am pierdut pe Nae Tilihoi”, a mărturisit Marcel Popescu în cadrul emisiunii „Digi Sport Matinal”.

Fostul mare fotbalist al Științei, Gheorghiță Geolgău a izbucnit în lacrimi când a ajuns în fața coșciugului în care a fost depus Nicolae Tilihoi.

Președintele oltenilor este convins că tricolorii vor fi și mai determinați pe Ion Oblemenco în amicalul cu Suedia, în memoria fostului fundaș, Nae Tilihoi.

Fostul fotbalist va fi condus pe ultimul drum în cursul zilei de marți, 27 martie, la ora 12:00, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Trupul neînsuflețit al fostului mare fundaş central a fost depus deja la Biserica Sfinții Apostoli din Craiova. Acesta va fi plasat și la Stadionul ”Ion Oblemenco”, începând de luni și până în ziua înmormântării.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
TEST IQ exclusiv pentru genii | Mutați un chibrit, pentru a corecta 17 + 7 = 7
TEST IQ exclusiv pentru genii | Mutați un chibrit, pentru a corecta 17 + 7...
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată doamna gimnasticii românești la 62 de ani
FOTO. Mariana Bitang, transformare fizică uluitoare: cu greu a mai putut fi recunoscută! Cum arată...
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc țara asta". A filmat un atac armat și a postat imaginile
INCREDIBIL! Vedeta din România a fost îngrozită de ceea ce a trăit în America! "Urăsc...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
Reacția Margaretei Pâslaru, după momentul Babasha de la cel mai așteptat concert din România: „Ceva diferit ...”
Reacția Margaretei Pâslaru, după momentul Babasha de la cel mai așteptat concert din România: „Ceva...
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Decizia luată de autorități în privința căutărilor lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în uciderea soțului, împușcat de iubitul ei de 15 ani
Incredibila poveste a femeii care a recunoscut după 34 de ani că este implicată în...
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru F-16. Moscova apelează la „Prometeu”
Ceva se întâmplă în Crimeea: Ucrainenii distrug antiaeriana rusă și par a pregăti terenul pentru...
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai bun produs
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales a participat la o paradă
Kate Middleton, prima apariție publică de când a fost diagnosticată cu cancer! Prințesa de Wales...
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident, în timp ce se aflau în excursie. O persoană a murit
Cea mai frumoasă zi, transformată într-o traumă! Zeci de copii au fost implicați într-un accident,...
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut o noapte turbată. Vreau să zic că m-am odihnit foarte bine.”
Gagea și Alexandra, din nou împreună? Cum a fost sărutul din Camera roșie: „Am avut...
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în România, din SUA!
IMAGINI EXCLUSIVE: Irinel Columbeanu își ia fiica în brațe, pe aeroport! Irinuca a sosit în...
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram de roşii gigant poate ajunge şi la 15 lei
Pariul făcut de Laurenţiu, un legumicultor din Oltenia, cu care a dat lovitura. Un kilogram...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
Samsung Galaxy S24 FE își face apariția în baza de date Geekbench. Ce procesor folosește
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
Peștele care conține mult mercur. Nu este recomandat ca femeile însărcinate sau copiii să-l mănânce
Peștele care conține mult mercur. Nu este recomandat ca femeile însărcinate sau copiii să-l mănânce
Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și prețuri pentru toate buzunarele
Stațiunea din România care îmbină marea cu muntele. E aproape de București, are condiții și...
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
Spunem ADIO marelui ACTOR al ţării! S-a stins încă o stea. Românii l-au iubit enorm
IMAGINI BOMBĂ cu revenirea Irinucăi în țară, după 6 ani! Șiroaie de lacrimi. Fiica lui Columbeanu s-a făcut ditamai domnișoara, e foarte frumoasă și îi seamănă leit lui
IMAGINI BOMBĂ cu revenirea Irinucăi în țară, după 6 ani! Șiroaie de lacrimi. Fiica lui...
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni: „Planul de pace al lui Putin sugerează că Ucraina trebuie să se retragă din Ucraina”
Condiţiile de pace ale lui Putin, criticate la summitul de pace din Elveţia. Giorgia Meloni:...
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris
ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să...
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
Florian Coldea, turnat de Traian Băsescu. Adrian Năstase a spus totul
BANC | Aflat în armată, Bulă primește o scrisoare de la nevastă-sa
BANC | Aflat în armată, Bulă primește o scrisoare de la nevastă-sa
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta mare şi prost
Ilie Năstase a mers să îl vadă pe multimilionarul care l-a jignit incalificabil: Românul ăsta...
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt, relația dintre cei doi: ”Ne întâlnim”
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
Jurații de la Masterchef nu s-au suportat prima dată când s-au întâlnit. Adevărul despre relație dintre Dumitrescu, Scărlătescu și Bontea
Jurații de la Masterchef nu s-au suportat prima dată când s-au întâlnit. Adevărul despre relație...
Horoscop rune 17-23 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță câștiguri imense pentru Raci
Horoscop rune 17-23 iunie 2024. Mihai Voropchievici anunță câștiguri imense pentru Raci
Alimentul care are doar câteva calorii și face minuni în diete. Mihaela Bilic spune că e sățios și e o bombă de proteine
Alimentul care are doar câteva calorii și face minuni în diete. Mihaela Bilic spune că...
×